Donează!

Respingerea… se simte urat și o eviți cât poți indiferent că ești copil, adolescent sau adult. Nimănui nu îi place. Ce poți face cu durerea produsă de respingere? Cum te-ai pricopsit cu frica de respingere și cum îi faci față?

Respingerea poate fi definită că actul de a îndepărta pe cineva sau ceva. O persoană poate experimenta respingerea din partea familiei, a unui grup social, a unui prieten sau a unui iubit/iubite, iar emoțiile rezultate sunt adesea dureroase.

Riscul nostru de respingere a fost limitat la dimensiunea cercului nostru social sau a grupurilor de întâlniri. Astăzi, datorită comunicațiilor online, platformelor de socializare și aplicațiilor de întâlniri, fiecare dintre noi este conectat la mii de oameni, dintre care oricare ar putea ignora postările, chat-urile, textele sau profilurile noastre de întâlniri și ne-ar lăsa să ne simțim respinși ca urmare. Totuși, nu ne lăsăm copleșiți dacă nu avem 2000 de like-uri la o postare. Știm că nici noi nu reacționăm la tot ce e în jurul nostru, mai ales pentru că este un volum foarte mare.

Sentimentul de respingere apare atunci când nu ai reacții de la cineva anume sau ai o reacție care nu se încadrează în așteptările tale.

Pe lângă aceste tipuri de respingeri minore, ești vulnerabil la respingeri cu impact și mai devastatoare. Când iubitul sau iubita te părăsește, când ești concediat de la un job, criticat de familie pentru alegerile făcute, evitat de prieteni apropiați, primele întrebări care apar sunt: Ce este în neregulă cu mine?, De ce a ales să fie cu X și nu cu mine (cum spune Delia: ce are ea și nu am eu ?) ?, De ce îmi strică starea atât de mult ? etc.

Indiferent dacă respingerea pe care o experimentăm este mare sau mică, un lucru rămâne constant – doare întotdeauna și, de obicei, doare mai mult decât ne așteptăm.

Ce face respingerea?

Îți strică stimă de sine, cu toate că în timp înveți să faci față unor astfel de evenimente în viață și să fii afectat doar de cele mai semnificative. Ceea ce se întâmplă când stima de sine este știrbită este că tu însuți continui această operă de artă și te vei judeca, critica, auto – pedepsi, acțiuni care duc la deteriorarea imaginii de sine.

De unde reacția asta?

Când oamenii de știință au examinat oameni cu ajutorul aparatelor RMN și le-au cerut să-și amintească o respingere recentă, au descoperit ceva uimitor. Aceleași zone ale creierului nostru se activează atunci când experimentăm respingerea ca atunci când experimentăm durere fizică. De aceea, chiar și micile respingeri suferă mai mult decât credem că ar trebui, deoarece provoacă durere la propriu (deși emoțională).

Respingerea nu îți strică doar starea de spirit și imaginea de sine. Consider că cea mai relevantă pagubă a respingerii este destabilizarea nevoii noastre de a aparține. Această nevoie o avem de la Adam și Eva și ne-a ajutat până aici să supraviețuim ca specie.

Nevoia de a aparține poate fi destabilizată pe plus sau pe minus adică, după ce ești respins și suferi foarte mult din această cauză, să începi să faci doar cum vor ceilalți, cum caută ceilalți, să te modelezi permanent după ceilalți și nevoile lor – uitând total de ce vrei sau ai tu nevoie. Sau poți să te duci în extrema opusă în care îți construiești niște ziduri în jurul tău precum Marele Zid Chinezesc și stai în spate într-o mare siguranță că nimeni nu te va răni. Ai dreptate, nimeni nu te va răni și nici nimeni nu te va iubi. Cu scutul tău de apărare nu lași pe nimeni să se apropie de adevăratul “tu”. Eu zic că e o pierdere foarte mare într-o viață de om doar să nu simți nițică durere (care una peste altă, este inevitabilă pe parcursul vieții).

Respingerea poate să te facă să te îndoiești de tine sau să te doară. De acord! Dar teama te poate limita, împiedicându-te să experimentezi o mare parte din ceea ce viața are de oferit.

Alegerea de a privi respingerea ca o oportunitate de creștere în loc de ceva ce nu poți schimba te poate ajuta să simți mai puțină frică în interacțiune.

Durerea are o caracteristică minunată: se estompează în timp, iar această durere nu face excepție. Peste un an sau chiar câteva luni, s-ar putea să nu mai conteze prea mult.

Dacă te confrunți cu astfel de situații sau frică de respingere, un terapeut îți poate oferi îndrumări care te vor ajută să îți schimbi perspectiva.