Donează!

Suntem curioși să aflăm în ce relație ești tu cu alcoolul. Este una de prietenie strânsă? Vă întâlniți zilnic ori ocazional, doar la petreceri și sărbători ? Vă respingeți ori aveți mai degrabă o relație ușor nedefinită?

Fără să ne dăm seama, formăm o oarecare relație cu alcoolul încă din adolescență. Această relație poate să evolueze sau să rămână stabilă, depinde de circumstanțe și context.

Cred că ai tot auzit “recomandat celor peste 18 ani”, dar știi că nu e chiar un capăt de țară dacă bei și tu ceva. Nu e mare lucru, plus că te face să te simți adult cu acte în regulă. Problema alcoolului este măsura sau limita. Poți să îți construiești acum un comportament de consumator fără să îți dai seama.

Având în vedere că alcoolul beneficiază pe piața de foarte mult marketing, consumul lui fiind asociat cu socializarea cu prietenii, relaxarea, plăcerea sau cu un fel de răsfăț, în mod inconștient, îl percepi ca pe ceva pozitiv. Cu siguranță poate fi ceva pozitiv, însă în doze mici și nu zilnic.

Cum spuneam, este greu de păstrat această măsură, mai ales când ești adolescent și nu îți dai seama exact când a devenit un obicei. Se întâmplă pe nesimțite și îți dai seama târziu, sau când oamenii din jurul tău încep să îți semnaleze această problemă.

Bun, aceasta este parcursul. Hai să vedem care sunt efectele consumului de alcool în adolescență.

Consumul regulat și abundent interferează cu substanțele chimice din creier care sunt vitale pentru sănătatea mintală.

Așadar, deși te simți relaxat după o băutură, pe termen lung, alcoolul are un impact asupra sănătății mintale și poate contribui la instalarea depresiei și anxietății, devenind mult mai greu să faci față stresului de zi cu zi.

Cum afectează consumul de alcool creierul?

Funcționalitatea creierului se bazează pe un echilibru delicat de substanțe chimice și procese. Alcoolul este un depresiv cerebral, ceea ce înseamnă că poate perturba acel echilibru al creierul, afectându-ne gândurile, sentimentele, acțiunile și, uneori, chiar sănătatea mentală pe termen lung.

Acest lucru se datorează parțial neurotransmițătorilor, acele substanțe chimice care ajută la transmiterea semnalelor de la un nerv (sau neuron) la altul.

De exemplu, senzația de relaxare pe care o putem experimenta dacă bem o băutură alcoolică se datorează modificărilor chimice pe care le-a provocat alcoolul în creier. O băutură îi poate face pe unii oameni să se simtă mai încrezători sau mai puțin anxioși, deoarece alcoolul începe să suprime partea creierului asociată cu inhibarea. Știi prietenii aceia care se transformă la petrecere după unul sau două pahare? Acum ai o explicație științifică pentru ceea ce se întâmplă cu ei.

Pe măsură ce bei mai mult, impactul asupra funcționalității creierului crește. Și, indiferent de starea de spirit în care te afli, odată cu creșterea consumului de alcool, este posibil ca emoțiile negative să preia controlul și astfel va fi afectată sănătatea mintală.

Alcoolul poate duce la agresivitate, iar unele persoane declară că devin furioase, agresive, anxioase sau deprimate atunci când beau.

Dacă te confrunți cu anxietate, o băutură te-ar putea ajuta să te simți mai în largul tău, dar acest sentiment este de scurtă durată. Efectul de “relaxare” se epuizează rapid. Bazându-te pe alcool pentru a masca anxietatea, ar putea fi calea către o și mare dependență doar pentru a te simți relaxat. Totodată poți deveni tolerant la consumul de alcool, iar în timp va trebui să bei mai mult pentru a avea aceeași senzație. Și, pe termen mediu și lung, acest fapt duce adesea la dependența de alcool.

Îți pot sugera câteva alternative la alcool pentru a reduce anxietatea și stresul:

  • metode de mișcare și relaxare, cum ar fi meditația sau yoga;
  • tehnici de respirație atunci când te simți îngrijorat sau anxios;
  • o discuție relaxată cu cineva apropiat despre ceea ce te îngrijorează.

Așadar, având în minte aceste informații, sper să îți fie de ajutor. Am tot vorbit despre control însă, îți pot da o varianta simplă prin care să fii conștient de cât alcool consumi:

În fiecare săptămâna stabilește-ți cel puțin 4 zile fără alcool. Asta înseamnă că dacă ieși cu prietenii, vei bea băuturi non-alcoolice. Vei descoperi că te poți distra și simți bine chiar dacă nu consumi alcool.