Despre vocație, identitate și rolul personalității tale
Vocația este aptitudinea deosebită pentru o anumită artă sau știință; chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie. Pe scurt, este meseria sau cariera pentru care simți că ești făcut.
Dezvoltarea unei cariere se bazează pe stabilirea unei identități vocaționale – această identitate vocațională își are sursa în întrebarea Ce fel de profesionist sunt eu?. Este despre a te regăsi într-o activitate anume. Atunci când erai copil, întrebarea suna puțin diferit: Ce vrei să te faci când vei fi mare?. La acel moment, răspunsurile erau mult mai generale și mai îndrăznețe, sau chiar incredibile.
Sunt situații când știi exact ce vrei să fii. Poate ai avut ocazia să descoperi asta din copilărie. Cu ajutorul părinților, ai avut acces la cursuri de tenis, karate sau gimnastică, muzică sau șah și ți-ai dat seama cu ce te potrivești și ai început să investești efortul în acea direcție. Sau ai aflat de la televizor ori din online despre o meserie anume. Și ai început să visezi la o carieră. E frumos să visezi. Dar e nevoie și de muncă, dedicare și disciplină. Pentru că până ajungi la un anumit nivel de profesionalism într-un domeniu, e nevoie de ani de zile. Și atunci este necesar să îți placă micile victorii, pașii mici pe care-i faci în direcția dorită. Spre exemplu, dacă vrei să ajungi un chitarist de succes, e important să îți placă să repeți zi de zi, să mergi la orele de muzică, să te trezești cu bucuria și nerăbdarea de a exersa.
E important să te joci, să cauți, să explorezi. E important ce modele îți alegi. Oamenii din viața ta sunt foarte importanți atunci când ai pornit în căutarea unei vocații sau profesii. Oameni pe care îi cunoști sau nu. De exemplu, poate la școală la tine vine să vă vorbească despre meseria lui un jurnalist sau un pompier. Și atunci ai ocazia să iei contact cu acești oameni, străini, dar care pot avea un impact mare asupra ta. Poate fi momentul în care viitorul ți se clarifică. Și vei vrea apoi să fii tu jurnalist sau pompier.
În vremurile noastre, anii pe care îi aloci educației sunt mai mulți ca niciodată: școală generală, liceu, facultate, master și chiar doctorat. Astfel, drumul pe care îl ai de parcurs până la a avea o carieră poate fi lung. Asta înseamnă și că ai mai multe decizii de luat: la ce liceu să mergi, la ce facultate să mergi, ce specializare, ce temă îți alegi pentru lucrarea de licență, ce să studiezi la masterat și așa mai departe. Pe de altă parte, sunt specialiști care afirmă că, astăzi, facultatea este ceea ce era liceul pe vremea bunicilor noștri (Daniel David, profesor de științe cognitive clinice). Că licența nu mai trebuie văzută ca un element de specializare pentru că ea doar te introduce într-un anumit domeniu, oferindu-ți o înțelegere culturală asupra a ceea ce înseamnă universitatea. Iar specializarea se face la nivel de master și doctorat.
Toate aceste etape prin care treci sunt investiții de timp, de bani, de energie. Și sunt etape în care ai nevoie de îndrumare și ajutor de la părinți, profesori, consilieri școlari sau psihologi. Pentru a-ți dezvolta gândirea critică și a putea compara oferta de job-uri existentă cu domeniul pe care îți dorești să-l urmezi. Pentru a analiza posibilitatea unui domeniu de activitate de a-ți oferi alternative și posibilitatea de a trece de pe o poziție pe alta sau de a îmbina diverse tipuri de activități – luând în considerare impactul major pe care evoluția tehnologică îl are asupra pieței de muncă. Pe de altă parte, este posibil să-ți dorești să devii un antreprenor, să ai afacerea ta. Și atunci e important să îți dezvolți anumite abilități: curiozitate, creativitate, empatie, viziune, reziliență, încredere în sine, determinare.
Nepotrivirea dintre acestea două duce la dezamăgiri; astfel, devine costisitor să nu implici structura de personalitate pe care o ai cu alegerile profesionale pe care le faci și consecințele acestora. De această potrivire vor depinde productivitatea și satisfacția ta.
Alegerea și urmarea vocației tale sunt un subiect de mare interes social deoarece pe productivitatea și bunăstarea oamenilor se poate baza bunăstarea unei întregi națiuni.