Donează!

Strategii de a face față stresului examenelor

Școala, facultatea, mediul de învățare au un impact major asupra sănătății tale mintale și emoționale și asupra modului cum privești procesul de învățare, în general. La această vârstă, te confrunți cu diverse situații, mai mult sau mai puțin problematice, dar examenele și rezultatele examenelor ocupă un rol central în viața ta.

Astfel, este important să începi să identifici stategii care să te ajute să faci față momentelor stresante.

Bunăstarea ta psihică și fizică poate sta în propriile tale mâini odată ce aplici în mod activ următoarele strategii:

Stabilirea obiectivelor: să ai obiective este foarte important deoarece îți oferă disciplina de a stabili care îți sunt prioritățile și cum plănuiești să le pui în practică. Urmând această strategie, vei putea urmări progresul pe care îl faci, iar asta te va ajuta să rămâi în continuare motivat și focusat. Încearcă să îți propui obiective realiste (care pot fi atinse într-o anumită perioadă de timp și care sunt formulate în conformitate cu abilitățile tale) și clare (pentru a-ți fi ușor să le urmărești, să le ajustezi).

Monitorizarea sau interogarea gândurilor și sentimentelor: oricât de greu ți s-ar părea acest lucru la prima vedere. Gândurile, emoțiile și comportamentele tale sunt conectate.

Gândurile, sentimentele pozitive și o atitudine pozitivă, în general, îți vor fi mai de folos decât cele negative – o dată pentru că îți dictează dispoziția pe care o ai și, în al doilea rând, pentru că te ajută să-ți păstrezi claritatea, atât de importantă înaintea și în timpul examenelor. Dacă, în schimb, singurul gând pe care îl ai este că vei eșua, acest gând te va face și mai stresat și copleșit, lucru care, în momentul examenului îți va afecta performanța.

Stabilirea unei rutine: prin a-ți împărți ziua pe activități bine delimitate, care să includă și momente de relaxare și socializare, sport sau plimbare. Încearcă să-ți oferi mici recompense pentru a-ți menține motivația.

Ajustează programul constant pentru a vedea ce ți se potrivește, în ce moment al zilei te simți mai productiv. Și alocă somnului între 8-10 ore pe noapte. Somnul ajută concentrarea, creativitatea și gândirea, în general.

Relaxarea musculaturii: atunci când ești stresat, mușchii ți se încleștează, corpul îți este rigid și încordat, ca urmare a răspunsului corpului tău la pericolul perceput. Aceste tipuri de reacții în corp produc durere și oboseală atunci când sunt prezente pe o lungă perioadă de timp. Ia-ți timp să te detensionezi.

Relaxarea progresivă a corpului este o strategie de a elimina tensiunea acumulată în corp. Întinde-te și încearcă să încordezi în mod voluntar fiecare grupă de mușchi, timp de un minut, apoi detensionează.

Acest exercițiu te va face conștient de starea corpului și te va liniști.

Ghidarea imaginației: atunci când ești stresat de o evaluare sau examen, atenția ta se mută pe sursa stresului și te concentrezi pe acest stimul. Iar asta induce și mai mult stres și îngrijorare.

Ghidarea imaginației înseamnă să îți oprești mintea din a se duce mereu și mereu la sursa de stres, și la a o ghida către o imagine plăcută sau liniștitoare.

Înlocuiește călătoria mintală și gândurile nesănătoase cu imaginea fericită de după depășirea examenului sau cu imaginea unui loc relaxant și în siguranță.

Acest exercițiu te detașează puțin de agitația momentului.

Redefinirea anxietății: încearcă și strategia de a privi stresul cu alți ochi, de a-l reîncadra în mintea ta: de la a fi un blocaj, la a fi un instrument.

Sunt studii care demonstrează că a privi stresul ca pe un avantaj, în loc de o amenințare, se poate dovedi util și îți poate îmbunătăți performanțele. Cu ocazia următorului examen, încearcă să privești stresul resimțit ca pe un combustibil care te hrănește și motivează.

Acestea sunt doar câteva dintre strategiile pe care le poți încerca cu prilejul următoarelor teste, evaluări și examene. Încearcă și vezi ce ți se potrivește și ce funcționează în cazul tău.

Surse articole:

https://www.visionpsychology.com/managing-teen-examination-stress/

https://www.woodcockpsychology.com.au/exam-stress-study-skills/

https://www.indiaeducation.net/stress-management/stress-among-adolescents.aspx

https://www.prospectmagazine.co.uk/society-and-culture/exams-causing-students-mental-health-coronavirus-a-levels

https://irishpsychology.com/publications/10-tips-for-coping-with-examination-stress/

https://calchildpsych.com/tips-for-helping-your-teen-beat-test-taking-anxiety/

https://www.thepositivepsychologypeople.com/supporting-teens-with-exam-stress/

https://thepsychologist.bps.org.uk/volume-21/edition-12/examination-stress-and-test-anxiety

Cristina Glomnicu este studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Este absolventă de studii de licență și master în cadrul Departamentului de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. Totodată, deține certificat de competențe psihopedagogice. De-a lungul timpului a scris articole pe diverse teme, printre care educație, justiție, sănătate.