Direcționează 20% din impozitul pe profit!
Sănătatea emoțională nu are impact doar la nivel personal. Ea are un puternic impact în întreaga societate, în comunitățile din care facem parte, la locul de muncă, în familii, în școli, în cercul de prieteni și în multe alte contexte ale vieții de zi cu zi.
Tulburările mintale ar trebui să fie tratate ca orice altă suferință fizică cu care se confruntă orice om într-o viață. Cu toate acestea, din cauza judecăților, a etichetelor și a sistemului medical nepregătit sute de mii de adolescenți sunt discriminați, ignorați și nediagnosticați timpuriu.
“Acum câteva luni am auzit pentru prima dată niște voci dar nu înțelegeam ce spun și vorbeau relativ încet. Mă chemau în bucătărie. O lumină pală se juca pe lama unui cuțit uitat pe masa din bucătărie. Simțeam că acolo este alinarea și sfârșitul suferinței mele. De atunci vocile acestea nu se mai opresc, ajutați-mă, vă rog!” – așa a început conversația Alinei cu psihologul din TeenLine.
Deși la această vârstă ar fi trebuit să se bucure de adolescență, Alina duce zilnic o luptă cruntă cu anxietatea. Îi e frică să stea singură, dar și să iasă afară, nu mai poate mânca și a ajuns să aibă 43 de kg. Suferă de anorexie severă. Nu mai doarme de mai bine de jumătate de an. De fiecare dată când vine seara, Alina merge la ea în cameră și începe să plângă. Își dorește atât de mult să treacă noaptea cât mai repede, să se facă lumină afară. Știe că dacă va închide ochii, va reveni din nou vocea aceea care râde de ea. O voce care o îndeamnă să meargă în bucătărie, să ia ceva ascuțit și să pună capăt suferinței. Nu își mai suportă corpul, nu își mai dorește să trăiască așa. Nu are cu cine vorbi, nu o ascultă nimeni și nici nu mai are curajul să vorbească pentru că nimeni nu o crede. Părinții îi spun mereu că sunt crize de adolescență și că vor trece la un moment dat.
Dacă înainte de pandemie statisticile depreHUB arătau că 2% dintre tinerii care au apelat helpline-ul aveau gânduri suicidare,
astăzi procentul a crescut la 16%.
Aceleași statistici indică anxietatea ca fiind principala problemă cu care adolescenții s-au confruntat în cei doi ani de restricții și schimbări produse de pandemie. Astfel, dintre cei 1000 de adolescenți care au apelat în 2021 helpline-ul:
- 58% suferă de anxietate
- 22% suferă de depresie
- 16% au luat în calcul suicidul
- 5% au fobie socială
- 31,8% au experimentat atac de panică, tulburare de alimentație și consum de substanțe
Nimeni nu îi ascultă. Nimeni nu îi crede. Nimeni nu îi sfătuiește. Nimeni nu îi ajută să apeleze la un specialist. Cel mai trist, sunt abandonați emoțional chiar de părinții lor.
Când s-a lansat TeenLine-ul depreHUB, telefoanele au început să sune constant. Alina este unul dintre sutele de adolescenți care și-au făcut curaj să apeleze la psihologii asociației, și-au deschis sufletul și au primit înțelegere, alinare și suport psihologic gratuit, atunci când nimeni nu a fost lângă ei.
Ajută-ne să ajutăm cât mai mulți adolescenți să-și depășească tulburările emoționale cu care se confruntă de 2 ani de zile. Completează și semnează contractul de sponsorizare atașat. Cu ajutorul tău, vom putea oferi suport emoțional gratuit pentru sutele de adolescenți uitați în camerele lor. Niciunul nu merită să treacă singur prin această suferință.
Cu ajutorul tău, pentru ei vor fi mereu disponibili psihologii depreHUB. 24/7, 365 de zile pe an.
Identificarea timpurie a depresiei și intervenția ar putea preveni decesul și evitarea unor suferințe care ar putea dura întreaga viață, cu atât mai mult cu cât adolescenții și copiii care au avut un episod depresiv:
- vor repeta episodul în cel mult 5 ani, până la 70% dintre cazuri
- sunt mai predispuși la alte tulburări psihiatrice, precum anxietate, fobii, tulburări de comportament și tulburare hiperkinetică (Asociația Americană de Psihiatrie)
Implică-te și tu si ajută-i să-și recâștige viața!
Numai împreună putem să le oferim acestor copii șansa la un viitor #FărăUrme
1. Descarcă contractul de sponsorizare.
2. Completează-l cu datele companiei.
3. Calculează suma pe care o poți direcționa, ținând cont de procentul de 20% din impozitul pe profit, dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri.
4. Semnează și ștampilează contractul de sponsorizare.
5. Trimite-l pe adresa de email raluca.popescu@happyminds.ro sau la sediul nostru din Str Olteniei nr 55, sector 1, București, cod postal 012842